Clădirile megalitice ale lui Nicolae Ceauşescu

Regimul Ceauşescu e adeseori asociat cu Parlamentul supradimensionat, dar de fapt 8 clădiri megalitice au fost construite împreună. Majoritatea proiectelor lui Ceauşescu au rămas neterminate până azi, dovedind incompetenţa idioţilor capitalişti în comparaţie cu puterea comunismului. Se zice că Ceauşescu a fost inspirat de vizita din 1971 în Coreea de Nord, totuşi eu am studiat arhitectura Nord-Coreeană şi nu am vazut vreo similaritate cu România.

Casa Poporului, cea mai mare clădire guvernamentală din lume şi cea mai mare clădire numită „palat”. 270 x 240 metri, înalţime 86 metri, 12 etaje şi 8 subsoluri incluzând adăpost anti-atomic, amplasată pe un teren de 1.8 km². Construcţie începută în 1984 cu termen de finalizare August 1990, dar după revoluţie construcţia a progresat lent şi de abia în 1997 a fost dată în folosinţă, în timp ce subsolurile au rămas neamenajate până azi.

Casa Radio, 200 x 145 metri, începută în 1986 pentru a deveni Muzeul Naţional de Istorie a Republicii Socialiste România. Deşi nu era terminată, Nicolae Ceauşescu a privit din această clădire ultima paradă de Ziua Naţională pe 23 august 1989. În 1992 a fost transferată în administraţia Radioteleviziunii române, astfel fiind numită Casa Radio. În 2006 a fost vandută unui investitor din Israel care plănuia să demoleze 70% din clădire şi să facă un mall, birouri şi apartamente, numit Dâmboviţa Center, criza din 2008 a abandonat proiectul.

Casa Academiei, 220 x 80 metri, aflată în partea stânga a Palatului Parlamentului. Nu ştiu când s-a dat în folosinţă, dar partea din spate e încă neterminată.

Ministerul Apărării, 195 x 80 metri, clădire localizată în spatele Parlamentului. Nu ştiu când s-a construit şi când s-a dat în folosinţă.

O clădire despre care unii spun că urma să fie Hotelul Delegaţiilor (nu am găsit site-uri care să indice acest lucru), se află în stânga la Ministerul Apărării, 140 x 80 metri, deschisă în 1999 ca JF Marriott Grand Hotel.

Biblioteca Naţională, 120 x 150 metri, pe Bulevardul Unirii, construcţie începută în 1986, abandonată în 1990, reluată în 2009, faţadele demolate parţial şi înlocuite cu cortine de sticlă, urât după părerea mea, dată în folosinţa în 2012.

Magazin Junior, vizavi de Bibliotecă, 120 x 50 metri, deschis în 1987 numai parterul, închis în 1992, intrat in reconstrucţie în anii 2000, iar din 2006 găzduieşte Tribunalul.

Bulevardul Unirii, complex de locuinţe sociale de lux construit în jurul celor 7 clădiri megalitice de mai sus. Bulevardul având 3 km lungime şi 90 metri lăţime între faţade.

Palatul Justiţiei, o clădire pătrată de 170×170 m cu o sală octagonală cu diametru de 112 metri, construită pe locul unde Mânăstirea Văcăreşti a fost demolată printr-un ordin dat pe 2 Decembrie 1984. Clădirea a fost începută în Aprilie 1988 având destinaţia de Palat al Justiţiei, pentru a îl înlocui pe cel vechi de pe malul Dâmboviţei care urma să fie demolat. Destinaţia clădirii se schimbă ulterior către o sală de sport şi apoi un complex pentru adunări publice, ca apoi să fie demolată în 2008 ca să facă loc mall-ului Sun Plaza. Sursa: arhitectura-1906.ro

Centrul Cultural, un proiect despre care nu am găsit informaţii, doar ce se vede din satelit: o fundaţie masivă de 230 x 150 metri la jumătatea Bulevardului Unirii. Nu ştiu dacă aici era în plan o clădire sau o piaţa în aer liber.

Circul Foamei, o serie de clădiri identice, 100 x 60 metri. Construcţii începute în anii 1980 pentru distribuirea alimentelor, 2 din ele fiind terminate în 1989 în timp ce altele au rămas abandonate până prin anii 2000 când au fost transformate în mall-uri sau demolate.

Parcul Văcăreşti, parc de 2 kilometri pătraţi cu un lac imens în centrul Bucureştiului, început în 1988, azi devenind o junglă „delta Bucureşti”. Forma simplă şi adâncă a lacului, comparat cu lacurile din Tineretului şi Titan, mă pune la întrebări cum urma să arate în final.

Metroul, unul din puţinele proiecte comuniste care într-adevăr au îmbunătăţit calitatea vieţii, a fost proiectat initial în 1938 pe timpurile lui Carol al II-lea, dar proiectul nu a fost pus în practică din cauza războiului. Construcţia a început în 1975 în timpul lui Ceauşescu şi urma să fie finaliată în anul 2000 cu 8 linii de metrou totalizând în jur de 100 km. Prima linie s-a deschis în 1979, iar până în ziua revoluţiei s-au dschis 3 lunii totalizând 55 km. Între 1990 şi 2000 idioţii capitalişti au reuşit performanţa să deschidă încă 8 km de linii începute de comunişti. Oare cât timp le va lua capitaliştilor să construiască o linie de metrou de la zero, Drumul Taberei – Eroilor – Pantelimon sau una care să lege Bucureştiul de aeroportul Otopeni?

Centrala nucleară Cernavodă, proiectată să aibă 5 reactoare, începute între 1982 şi 1987, dar azi doar 2 au fost date în funcţiune, primul în 1996 şi al doilea în 2007, producând 18% din consumul naţional de energie.

Canalul Dunăre – Marea Neagră, lung de 95 kilometri, lat de 90 metri, adânc de 7 metri, început în 1949 cu prizonieri politici, oprit în 1953 deoarece depăsea resursele României anilor ’50, reînceput în 1973 de Nicolae Ceauşescu, deschis în Mai 1984, plus braţul nordic în Octombrie 1987. Azi este considerat o risipă de bani deoarece e nevoie de câteva sute de ani ca să se acopere costul construcţiei, estimat la 2 miliarde de dolari.

Canalul Dunăre – Bucureşti, lung de 73 kilometri, făcând capitala un port la Dunăre, a fost început în 1986 şi era finalizat în proporţie de 60% la momentul revoluţiei când a fost abandonat.